1 Aug 2007 - Primul copil Pro-Vita Constanţa
Asociatia Pro-Vita i-a adoptat pe Ana Maria si pe baietelul ei

“Fiecare are dreptul la viaţă!” - este semnalul de alarmă pe care îl trage asociaţia „Pro -Vita“, din Constanţa. În-tr-o lume în care la fiecare colţ de stradă se află cabinete la care se practică avorturi, membrii organizaţiei speră să convingă femeile aflate în impas că păstrarea copilului este cea mai bună soluţie.
Vor să înfiinţeze un adăpost pentru mame şi copii
Asociaţia funcţionează legal din vara anului trecut, ca subfilială a asociaţiei - mamă din localitatea Valea Plopului, judeţul Prahova, şi a fost înfiinţată la iniţiativa părintelui paroh din comuna Grădina, Florin Carabuz.
„Pro-Vita“ militează pentru drepturile copiilor încă înainte de a se naşte, prin consiliere antiavort. Femeile care hotărăsc să înfrunte situaţia şi să păstreze copilul, deşi partenerul şi familia nu sunt de acord, sunt ajutate în continuare. „Noi vrem să le ajutăm pe mamele care hotărăsc să păstreze copilul, dar nu au unde să stea, nu au cum să-l crească. Ne propunem să înfiinţăm un astfel de centru în satul Cheia, dar pentru asta avem nevoie de bani, de sprijin. Vrem să îl construim acolo, şi nu undeva în Constanţa, pentru că acolo costurile sunt mai mici şi am beneficia şi de sprijinul localnicilor. Oamenii de acolo se implică. Sunt săraci, sunt simpli, dar au sufletul mare”, ne mărturiseşte preotul.
Au convins-o să nu-şi abandoneze copilul
Organizaţia deja a făcut primul pas şi are o mamă şi un copil în îngrijire.
Ana-Maria Necula este din Mangalia, are 23 de ani şi o poveste impresionantă. Avea 21 de ani când a aflat că este însărcinată. A fost şocată, pentru că tocmai ce terminase relaţia cu iubitul ei. „Mi-a fost foarte greu. Eram însărcinată în aproape cinci luni când mi-am dat seama, şi asta pentru că nu am avut niciun fel de semne. Nu aveam greţuri, am avut menstruaţie în primele trei luni de sarcină, aşa că nu mi-am dat seama. Când am aflat că sunt gravidă, primul lucru care mi-a trecut prin cap a fost să mă distanţez de prieteni, de părinţi“, ne povesteşte Ana-Maria. Stătea cu chirie în Constanţa, era studentă şi lucra pentru a-şi plăti studiile şi a se întreţine. Prima soluţie la care s-a gândit a fost să nu mai treacă pe acasă, pe la Mangalia. I-a încredinţat secretul doar celei mai bune prietene. A aşteptat să nască, pentru ca mai apoi să dea copilul unei familii. „Pe 1 august 2007 am născut băieţelul. Atunci au aflat şi părinţii mei de copil. I-a anunţat prietena mea, prin telefon. Au fost şocaţi, dar şi foarte supăraţi pe mine. Pentru a ieşi din această situaţie, primul lucru la care m-am gândit a fost să dau copilul spre adopţie“, ne povesteşte tânăra.
Când simţea că nu mai găseşte nicio portiţă de ieşire, a aflat de asociaţia „Pro – Vita”. Cu ajutorul oamenilor pe care i-a cunoscut, Ana Maria a mers mai departe. Părintele Carabuz, dar şi Simona Roşca, directorul adjunct al Pro Vita, i-au oferit sprijin moral şi material. I-au promis că îi vor lua copilul pentru a-l îngriji. „Într-un final, înainte să ies din spital, m-am hotărât să ţin copilul lângă mine. Am hotărât să îl păstrez, dar le-am cerut ajutorul. Ei au fost foarte încântaţi că am luat această decizie şi chiar mi-au spus că asta au urmărit - să rămân lângă bebeluş. Mi-au închiriat un apartament şi mă ajută să-mi cresc copilul“, povesteşte Ana-Maria. S-a împăcat cu părinţii, dar ei nu o pot ajuta prea mult, pentru că au o situaţie materială precară. Singurul ei venit este alocaţia copilului de 200 de lei. Toate cheltuielile sunt plătite de asociaţie. Ana Maria îşi continuă facultatea şi este foarte fericită alături de micuţul Mihăiţă, care zilele trecute a împlinit şase luni. Tatăl lui nu l-a văzut niciodată. Munceşte în străinătate, ştie că are un copil, dar nu s-a gânditniciodată să îl viziteze.

Asociaţia are nevoie de sprijin
Părintele Carabuz este convins că în situaţia Anei-Maria se află şi alte tinere. Sunt dispuşi să le ajute, dar au nevoie la rândul lor de ajutor. În prezent, asociaţia Pro-Vita nu are nici măcar sediu şi nici sprijin din partea autorităţilor. Simona Roşca şi părintele Carabuz, fondatorii asociaţiei, se bazează doar pe sprijinul familiilor şi al oamenilor simpli. „O familie din Grădina şi una din Constanţa s-au oferit să ia în îngrijire câte un copil. Sunt tineri, au în jur de 30 de ani şi mi-au spus că ar vrea să crească un copil. Eu i-am avertizat că nu vor primi bani pentru asta. Vrem să facem multe lucruri, dar avem nevoie de sprijin pentru a ne duce la sfârşit proiectele!“, a precizat preotul.
Femeile care se află în impas pot apela la sprijinul „Pro-Vita“. Numerele de telefon la care membrii asociaţiei pot fi contactaţi sunt: 0723.56.00.44 sau 0727.31.38.48. (www.cugetliber.ro/1202076000/articol/13102/asociatia-provita-ia-adoptat8221-pe-ana-maria-si-pe-baietelul-ei)
Galerie Foto - 01 Aug 2007 Primul copil Pro-Vita Constanta





























