Legislatie
Utile
Sponsori

Pentru a ne sprijini/ajuta va rugam CONTACTATI-NE!

Urmareste-ne

PostHeaderIcon O Viziune Asupra Vieţii

O viziune asupra vieţii “O viziune asupra vieţii”, Larisa Ciochină, Constantin Iftime, Provita Media, Bucureşti, 2003, 196 p.

Autorii prezintă fenomenul avortului din România, utilizând informaţii din literatura de specialitate şi din presă. Pentru a surprinde modul în care instituţiile guvernamentale şi neguvernamentale româneşti  reacţionează la stăvilirea noilor mentalităţi generate de ideologia scientistă şi a liberalismului sexual, autorii au efectuat anchete jurnalistice, ce au fost redate sintetic în această carte. Cartea scoate în evidenţă câteva realităţi evidente astăzi: industria avortului decimează populaţia României, adolescenţii şi tinerii sunt „educaţi” să apeleze cât mai devreme la relaţii sexuale, şubrezindu-şi trupul şi sufletul, bolile cu transmitere sexuală, inclusiv HIV/SIDA, au scăpat de sub control iar numărul femeilor bolnave de cancer de sân şi de col uterin a crescut vertiginos. Autorii

«„O viziune asupra vieţii” este cartea soţilor Larisa şi Constantin Iftime, care îşi merită pe deplin referirea la frumoasa, dar şi cutremurătoarea noţiune de „viziune”. Ca Dumnezeu să-i înveţe pe oameni să-i contemple propria-I măreţie din creaţie nu şi-a scris numele pe cer, ci i-a îndemnat să privească cerul înstelat, după cum nici Mântuitorul Iisus Hristos, arătându-se după Înviere ucenicilor Săi, nu le-a declarat verbal iubirea, ci le-a descoperit pieptul, îndemnându-i să-i privească rana din sfânta Lui coastă. Aşa fac şi autorii acestei deosebit de preţioase cărţi. Nu ne descriu nici poetic şi nici folosofic rana de moarte a unui neam întreg, deşi prezentarea cărţii nu e lipsită de un deosebit har literar, ci ne introduc nemijlocit în cunoaşterea unei realităţi atât de crude încât aceasta vorbeşte de la sine. Este realitatea care nu se adresează lumii ochilor ca să încânte, ci să plângă. Să plângă cu lacrimi de sânge. Să plângă cu inima îndurerată, să plângă cu întreg neamul care a început să-şi psalmodieze prohodul, dar şi împreună cu îngerii din cer care au pogorât pe frumosul nostru paradis, ca să plângă alături de noi. Într-adevăr, avem de-a face cu cartea unei descoperiri care ne agrăieşte, ne solicită o atitudine, ne trezeşte în adâncul sufletelor sentimentul viu al răspunderii nu doar în faţa destinului, vândut de Dumnezeu neamului nostru, ci în faţa propriului nostru destin personal. Un studiu privind situaţia din ţara noastră introdusă de avorţionismul care a atins pragul pruncuciderii generalizate, descriind mijloacele prin care sunt omorâţi milioane de copii nenăscuţi, pe lângă informaţia pertinentă ce ne-o procură, ne deschide perspectiva înţelegerii cauzelor care ne aruncă pe marginea prăpastiei şi ne face să auzim chemarea la o luptă într-u apărarea vieţii. O autentică „viziune asupra vieţii” aduce cu sine şi o autentică semnificaţie a unei lupte pentru apărarea vieţii. E vorba de lupta împotriva pruncuciderii, iar cartea soţilor Larisa şi Constantin Iftime apare ca o veritabilă armă în această bătălie. Pr.prof. Ilie Moldovan

Descarca de aici .pdf

 
English French German Italian Portuguese Russian Spanish
Aboneaza-te
Fii la curent cu noutatile publicate pe siteul nostru!
Poster
2% Campanie
Redirectionează 2% din impozit pentru a sprijini Pro-Vita Constanţa!
Detalii...
Implica-te
Promoveaza valorile vietii
Gazduit de...
Gazduire oferita de:
AlterMedia
Recomandari web