Legislatie
Utile
Sponsori

Pentru a ne sprijini/ajuta va rugam CONTACTATI-NE!

Urmareste-ne

"Deci, nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai întai împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua"

(Matei 6, 31-34)

PostHeaderIcon Despre Spovedanie

Nu contează la care preot te spovedeşti, ci cum te spovedeşti!

În orice situaţie ai fi, te aştept !

Mantuitorul nostru Iisus Hristos i-a poruncit Apostolului Petru:

Ia cheile imparatiei cerurilor si oricate vei lega pe pamant, vor fi legate si in cer, si oricate vei dezlega pe pamant vor fi dezlegate si in ceruri”(Mt.16,19), iar dupa slavita Sa inviere a suflat asupra lor si le-a zis: ”Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine vor fi tinute”(Ioan20, 22-23).

Prin aceste cuvinte a intemeiat Sfanta Taina a Spovedaniei, Taina mantuirii noastre.

Fara Taina aceasta a Spovedaniei, nu poate nici un om sa se mantuiasca. Fara sa ne usuram de pacate nu putem intra in ceruri. De aceea, aceasta Sfanta Taina se da in dar, fara de bani, tuturor crestinilor.

Precum o camasa trebuie spalata de multe ori, asa si sufletul trebuie spalat mereu prin deasa spovedanie.

Spovedania nu este legata de termene sau soroace anumite din cursul anului. Putem alerga la duhovnic ori de cate ori si oricand simtim nevoia de a ne usura sufletul de povara pacatelor, sau de a primi mangaierea Harului si nadejdea iertarii. Cu cat ne spovedim mai des, cu atat este mai bine. Spovedania si impartasirea cu Preacuratele Taine aduc cel mai mare folos si putere de crestere duhovniceasca a sufletelor noastre prin harul Duhului Sfant ce vine peste noi prin aceste Sfinte Taine.

Primul folos al desei spovedanii este acela ca pacatul nu prinde radacini in noi si se strica din suflet cuibul satanei. Diavolul, vazand ca te spovedesti des, te caiesti, te rogi si-l parasesti mereu, zice asa: ”Degeaba ma ostenesc cu dansul, ca se duce mereu la preot si se spovedeste, si-l dezleaga, si eu nu castig nimic. Mai bine ma duc la cei care dorm, care n-au grija de mantuire, care nu se spovedesc cu anii, ca aceia nu mi se mai impotrivesc!”.

Al doilea folos al desei spovedanii este ca omul tine minte usor greselile facute de la ultima spovedanie; pe cand cel ce se marturiseste rar, cu anevoie poate sa-si aduca aminte de toate cate a facut. Astfel, multe din pacate raman nespovedite si, prin urmare, neiertate. Pentru aceea diavolul i le aduce aminte in ceasul mortii, dar fara de folos, caci i se eaga limba si nu le mai poate marturisi.

Al treilea folos al celui ce se marturiseste des este ca si daca i s-ar intampla sa cada intr-un pacat de moarte, indata alearga si se marturiseste si intra in harul lui Dumnezeu, si nu sufera sa aiba pe constiinta greutatea pacatului, fiind deprins a se curati des prin spovedanie.

Al patrulea folos al desei spovedanii este ca pe unul ca acesta il afla moartea curatit si in harul lui Dumnezeu, avand mare nadejde de mantuire. Dupa marturia Sfantului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea dreptilor si a pacatosilor, cautand sa afle pe om in pacate pentru a-i lua sufletul. Dar la cei ce se marturisesc des si curat nu poate afla nimic, deoarece s-au marturisit luand dezlegare pentru pacate.

Al cincilea folos al desei spovedanii este ca unul ca acesta se opreste si se infraneaza de la pacate, aducandu-si aminte ca dupa putine zile se va marturisi din nou si va primi canon de la duhovnic, acesta mustrandu-l pentru cele facute.

Marturisirea pacatelor inaintea duhovnicului trebuie sa fie:

a) Completa, adica sa cuprinda toate pacatele savarsite dupa botez sau, mai exact, de la ultima spovedanie, si sa nu ascunda nimic din cele faptuite;

b) Sincera si facuta de bunavoie;

c) Secreta (facuta in taina), iar preotul nu destainuie spovedania pentru ca este sub juramant;

d) Cu umilinta si cu zdrobire de inima, adica cu parere de rau pentru pacatele savarsite si cu dorinta sincera de a nu le mai face. Simpla marturisire sau insirare a pacatelor fara pocainta adevarata si fara hotarare de indreptare nu aduce iertarea pacatelor, caci zice Domnul ”De nu va veti pocai, toti veti pieri la fel”(Luca13,5). Totul este ca, de la o marturisire pana la alta, crestinul sa se osteneasca a-si indrepta cat mai mult viata, desavarsindu-se mereu in virtute.

Nu trebuie sa ne rusinam de taina spovedaniei pentru ca Hristos spune:

Cine se va rusina de mine si Eu ma voi rusina de el in Imparatia lui Dumnezeu.

„ In fiecare  parohie este un om, care este al tuturor, pentru ca e parintele sufletesc al tuturor, care este chemat ca martor, ca sfatuitor ori ca reprezentant in toate actele cele mai solemne ale vietii, care ia pe om de la sanul mamei sale si nu-l lasa decat la mormant, care binecuvinteaza ori sfinteste leaganul, nunta, patul mortii si sicriul, un om pe care copilasii se obisnuiesc a-l iubi si a se teme fiecare de el, pe care necunoscutii il numesc parinte, la picioarele caruia crestinii merg a depune marturiile lor cele mai intime, un om care prin starea sa este mangaietorul tuturor nenorocirilor sufletului si ale trupului; care, nefiind de nici o treapta sociala tine deopotriva de toate clasele: de clasele de jos prin viata sa saraca si adeseori prin umilinta nasterii, de clasele inalte prin educatie, stiinta si inaltarea simtamintelor ce inspira si recomanda o religie filantropica; un om- in sfarsit- care stie toate si al carui cuvant cade de sus asupra inteligentelor si asupra inimilor cu autoritatea unei misiuni Dumnezeiesti. Acest om e preotul .” (A. de Lamartine, scriitor francez)

Creștinul ortodox nu se poate spovedi oricum, mai intai trebuie sa se pregateasca. Nu poate un preot sa dezlege ceea ce a legat alt preot, fiind in viață preotul ce a legat, face mare pacat preotul ce dezleaga pe cel legat. Fara Canoane nu se sterge nici un pacat, de nu-i dai Canon celui ce vine la Spovedanie, iarași va cădea in același păcat de mai înainte. Canonul este medicament și mijloc de indreptare.

„Și nimeni nu-și ia cinstea aceasta singur, ci dacă este chemat de Dumnezeu, după cum și Aaron”(Evrei5,4). Deci preotul este un om al lui Dumnezeu și chemat de Dumnezeu la cinstea aceasta a preoției. Nimeni nu este mai mare decât preotul pe pământ. Și după moartea  sa, preotul tot preot rămâne, când se va scula la Judecata cea Mare, tot preot va rămâne, harul preoției nu se șterge niciodată!

Preotul, în Scaunul Spovedaniei reprezintă trei lucruri:

  1. Părinte
  2. Doctor
  3. Judecător

De Spovedanie depinde mântuirea oamenilor, cât de bun duhovnic ești, așa ai să câștigi sufletele sau ai să le pierzi. Fără Taina Spovedaniei, nu se mântuie nici Episcopul, nici preotul, nici diaconul și nici un creștin. Cei nespovediti, în Iad se duc. Cel ce a păcătuit, a rănit dreptatea lui Dumnezeu.

De este duhovnic slab cauți unul mai bun, pentru a te vindeca de păcate, astfel se admite schimbarea duhovnicului, dar pentru a spune la unul unele păcate și la altul altele acesta este păcat. Bolnavii gravi caută chirurgul cel mai bun și cei cu păcate mari caută chirurg sufletesc bun și pe cel mai priceput.

Caută-ţi un duhovnic bun,

iar daca l-ai găsit  ascultă-l !

Preot Florin Carabuz

ASOCIAŢIA CREŞTIN-ORTODOXĂ

”PRO VITA pentru născuţi şi nenăscuţi”

Filiala CONSTANTA

www.avort.info www.avort.net www.avort.ro

Tel: 0723560044 ;0727313848

E-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Descarcă în format original!


 

Adaugă comentariu


English French German Italian Portuguese Russian Spanish
Aboneaza-te
Fii la curent cu noutatile publicate pe siteul nostru!
Poster
2% Campanie
Redirectionează 2% din impozit pentru a sprijini Pro-Vita Constanţa!
Detalii...
Implica-te
Promoveaza valorile vietii
Gazduit de...
Gazduire oferita de:
AlterMedia
Recomandari web