- Observăm împreună că tinerii de astăzi nu mai acceptă căsătoria la vârsta de 20 de ani, la 25 de ani, ci prelungesc nepermis de mult termenul pentru întemeierea unei familii. În acest timp, trăiesc în păcat, iar pe la 35-40 de ani se gândesc să se mărite sau să se însoare. Atunci însă nu mai pot concepe prunci.

- Cum să nu rezolvi problema aceasta uşor când umblă asociaţiile străine cu prezervative gratis, cu pilule anticoncepţionale, şi poţi trăi fără soacră? Înainte vreme prelungirea perioadei de divorţ, tergiversarea aspectelor civile conduceau la evitarea divorţului, aveau loc dese împăcări. Acum, însă, un divorţ poate fi pronunţat în aceeaşi zi în care depui cererea. Unii merg dimineaţa la tribunal şi după amiază sunt divorţaţi. Asta înseamnă că statul stimulează, facilitează divorţul. Şi dacă facilitează divorţul înseamnă că statul e criminal asupra familiei. E vorba aici de sistemul care distruge unitatea familiei. Şi când chiuretează în serie înseamnă că statul e un criminal în serie. Când dai legi peste legi care favorizează libertinajul, când te lupţi din răsputeri să legalizezi homosexualitatea, prostituţia, incestul, rezultă că eşti stat criminal. Asta nu înseamnă că suntem împotriva statului în general, dar ne ridicăm împotriva sistemului care loveşte baza existenţei noastre ca Biserică Ortodoxă, a existenţei noastre ca neam.

- De ce a ajuns statul să fie criminal?

- Totuşi statul lucrează prin instituţiile lui, iar instituţiile funcţionează cu oameni. Aici e problema, sunt acolo persoane care admiră valorile creştine ca pe nişte piese de muzeu, istorizate. Or’, noi ştim că Biserica nu se învecheşte, iar valorile creştine sunt perene, ba chiar unele, cum este iubirea aproapelui, iubirea de Dumnezeu şi altele, sunt veşnice. Ba chiar a apărut acum expresia înnoirea Bisericii, în realitate nu există înnoirea Bisericii, ci poate a vieţii bisericeşti. În ce priveşte faptul că statul este criminal, nu ştiu de ce e aşa, dar văd ce face, văd că este criminal prin faptele lui. Aici mai apare o problemă. Cel care face avort este botezat? Este. Biserica îl ia la bani mărunţi, de ce omori, domnule? Nu. Cine trebuie să-l ia la întrebări, patriarhul sau episcopul? Nu, preotul lui din parohie trebuie să facă asta, pentru că el îi botează, el îi face sfeştanii, el îi înmormântează tatăl, el îl cunună. În mod concret, Biserica nu luptă împotriva fenomenelor criminale din societate. De ce nu luptă împotriva lor? Pentru că le agreează. Cum? Iată, sponsorii pentru diverse lucrări nu vor fi niciodată apostrofaţi pentru manifestări de tipul celor evocate de noi. O singură mănăstire am întâlnit care nu ia bani de la sponsorii necununaţi, care nu-şi plătesc angajaţii, care fac comerţ cu tutun şi alcool. Am rămas uimit că o mănăstire are criterii creştineşti prin care îşi alege sponsorii. Şi noi, la Provita pentru copiii abandonaţi, am primit bani necontrolaţi. Am întrebat de unde vin banii pe care îi donează, dar nu am verificat dacă este adevărat ce ne-au răspuns. Părintele Arsenie Papacioc are o idee foarte valoroasă când spune că raportul dintre dreptate şi iubire este 2/8. Cu dreptatea câştigi doi şi pierzi opt. Cu iubirea pierzi doi şi câştigi opt. Este extrem de interesant raportul acesta. De ţinut cont că şi sponsorii aceştia sunt botezaţi, şi ei au familie, neveste, copii, şi pentru ei s-a răstignit Hristos. Uite, în acest sens, cu ajutorul Fundaţiei Sfinţii Martiri Brâncoveni din Constanţa am făcut rost de un pomelnic al ginecologilor din România care fac avorturi. Sunt doar vreo 28 de medici care nu fac avorturi, iar cei care fac sunt cu sutele şi cu miile. Îi pomenim pe toţi, dar nu pe toţi la Proscomidie, să-i lumineze Dumnezeu să nu mai omoare în serie. Pentru un criminal în serie se ridică toată poliţia dintr-o ţară pe urmele lui, ca să-l prindă, să-l oprească. În clinicile ginecologice se produc crime în serie, fără să se sesizeze nimeni pentru asta.

- Noncombativitatea preoţilor în parohii poate fi o complicitate, o formă de indiferenţă, dar nu constituie o cauză a proliferării avorturilor, a divorţurilor, a căderii generale a societăţii în păcat. Răul vine din altă parte, are rădăcinile înfipte în organismul social. După opinia mea, lupta dusă de statele moderne împotriva populaţiilor este antihristică, pentru că vizează împărăţia lui Dumnezeu care se constituie cu oameni botezaţi în Hristos.

- Toate imperiile au căzut când au lovit maternitatea. Vă spun un lucru care m-a contrariat foarte tare. Persoanele care sunt demnitari, ocârmuitori în mari instituţii ale statului, la serviciu fac toate mizeriile astea de care vorbim, iar în particular merg la biserică, donează bani la mânăstiri, se închină prin pelerinaje şi altele asemenea. Este o duplicitate care derutează multă lume. În creştinismul primar lucrurile erau foarte precise: ori credeai, ori nu credeai. Dacă erai credincios, te omorau, dacă nu credeai, n-aveai probleme. La ora actuală, e voie să crezi, să mergi la biserică, să faci de toate, dar nu este voie să afectezi libertatea celuilalt. Care libertate? Libertinajul, libertinismul, nebunia păcatelor de moarte. Eu am pronunţat la televiziune cuvântul curvar. O doamnă psiholog m-a întrebat: „Părinte, în ce eră trăiţi dumneavoastră de vă pronunţaţi aşa?” „Dar cum să mă pronunţ?”, am întrebat eu, că vocabula asta este în dicţionar. A zis: „Relaţii sexuale”. Păi, relaţii sexuale au lăcustele. Oamenii, ori sunt cununaţi, ori sunt necununaţi. Cei cununaţi la biserică formează o familie, dacă nu, sunt doi care curvesc.

- Se leagă de astfel de noţiuni ca să deturneze discuţia de la fondul ei moral şi creştinesc. Aşa zisul război al cuvintelor vizează, de fapt, realităţi mult mai adânci. Unele state, cum sunt SUA şi Anglia, au dat legi prin care scot din limbajul copiilor cuvintele mamă şi tată, urmărind ca statul să fie acela care joacă rolurile respective. Dicţionarele Oxford, noile ediţii, nu mai cuprind cuvintele mamă şi tată. În condiţiile acestea mai putem vorbi de familie?

- Atunci vorbim despre cuplu. Soluţia e la fiecare dintre noi. Trebuie să începem noi, cu mic cu mare, mai învăţat, mai neînvăţat, să menţinem familia. Dacă s-ar scula din morminte înaintaşii, ne-ar da palme, ne-ar mustra rău de tot pentru ce am făcut cu moştenirea lăsată de ei. Ne vor întreba: „Voi ce mai lăsaţi în urmă?” Să ne întrebăm singuri, oare ce lăsăm în urma noastră? Mai avem ce lăsa? Suntem în stare să mai lăsăm ceva?

- În toată lumea actuală se manifestă acut fenomenul de luare în posesie a copiilor de către stat, mai ales în privinţa educaţiei. Părinţii care se opun, de pildă, educaţiei sexuale la copiii mici, de 6 ani, sunt amendaţi sau băgaţi la închisoare. Se întinde şi la noi această molimă. De ce nu reacţionăm în nici un fel?

- La 1758, Sfântul Cosma Etolianul zicea un lucru care, atunci când l-am citit în traducere, mi-a provocat mare mirare, nu mi-a venit să-l cred. Cu două sute de ani înainte de apariţia televiziunii, Părintele acesta spunea că va veni vremea când dracul ne va vorbi dintr-o cutie vorbitoare pe care creştinii o vor aşeza în locul icoanelor. Mărturisesc că am văzut textul original în care face această previziune. Televizorul în sine n-ar fi un lucru rău, dar nu are cum să nu fie rău, pentru că, întâi de toate, îmi ocupă timpul de mântuire. În al doilea rând, informaţia pe care o vehiculează este numai despre moarte, accidente, violenţe, tâlhării, derapaje adulterine sau incestuoase, despre „personalităţi” cu viaţă complet imorală, ei bine, un astfel de conţinut mă convinge că televizorul este un lucru rău, se vede clar ce vrea sa facă din mine. În cazul acesta, trebuie să meditez şi apoi să trec la acţiune, îmi tai cablul şi zic la revedere informaţiei de acest fel. Pentru că pot urmări la televizor şi lucruri serioase, chiar bisericeşti, dar cum fac să separ răul de bine?! E o problemă. Omul nu poate cu uşurinţă să aleagă binele de rău. Trăim vremuri de gravă amestecare, de confuzii ale valorilor şi reperelor. Cine are urechi de auzit, să audă, cine are ochi de văzut, să vadă! Din mila lui Dumnezeu, fiecare e zdravăn la cap, e integru fizic şi psihic, fiecare poate analiza şi alege soluţia cea mai potrivită pentru el.

- Credeţi că putem să ne revenim?

- Acum un an nu credeam, dar m-a încurajat protestul tăcut al românilor împotriva vaccinării cu Gardasil. Au tăcut şi s-au opus. Asta înseamnă că sunt lucruri care se pot organiza, inclusiv în privinţa salvării familiei de la pieire. Numai că orice s-ar organiza, trebuie să aibă acoperire în istoria Bisericii. Orice facem trebuie să avem acoperire în istoria Bisericii, să se fi întâmplat ceva semănător. De aceea suntem urmaşii sinoadelor ecumenice ale Sfinţilor Părinţi, experienţei Bisericii, trăirii pustnicilor, ca să ne folosim întocmai de învăţătura care ni s-a transmis. De exemplu, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost caterisit şi, la Constantinopol, n-a mai slujit public. În pustiul în care a fost exilat a slujit şi a făcut-o cu atâta convingere, încât atunci când i-a picat un păianjen otrăvitor în potirul cu Sfânta Împărtăşanie, el a consumat tot conţinutul potirului fără să păţească nimic. Ori, la ora actuală, dacă cineva este oprit să slujească, el totuşi slujeşte. Îşi face cabinet particular şi creştinii, ca o turmă năucă, năvălesc acolo. Lucrul acesta nu e cu acoperire în istoria Bisericii. Trăim o criză foarte profundă, nu aceasta financiară de care se face atâta caz, ci o criză de autoritate, de canonicitate, constând în felul în care ne raportăm credincioşii la preoţi, preoţii la credincioşi, preoţii la episcopi, episcopii la preoţi. Ea trebuie depăşită, pentru că nu putem birui fiecare separat. Ci toţi împreună cu Hristos.